Poveste de dragoste

Oare de ce i se spune “poveste de dragoste” şi nu “realitate de dragoste”? Oare pentru că asta şi este – doar o « poveste »? Un lucru e sigur, începe ca o poveste! O poveste plină de romantism, de vorbe dulci şi promisiuni frumoase.

Fiecare fată visează să-l întâlnească pe Făt-Frumos într-o zi şi chiar dacă nu-l mai aşteaptă să vină călare pe un cal alb, îl aşteaptă să vină la volanul unui Mercedes alb, dar de aşteptat tot îl aşteaptă. Şi

                                    

chiar dacă el apare într-o dacie verde, ea parcă tot într-un Mercedes alb îl vede. Şi de aici încolo cât e realitate şi cât e poveste? De cele mai multe ori, realitatea o văd toţi cei din jurul lor, iar povestea, doar ei doi. Doar cei doi tineri îndragostiţi trăiesc pe un tărâm de basm (nu în blocul din betoane gri de la marginea cartierului), se plimbă de mână prin grădinile palatului (nu pe aleele prăfuite de lângă şantierul din vecini), şi îşi jură unul altuiaiubire eternă (deşi el deja se gândeşte la următoarea fată, iar ea ignoră avertismentele mamei, cum că « băiatul ăsta nu-i de tine »). Da, într-adevăr, la început trăieşti o adevarată « poveste de dragoste ». Şi ce frumoasă e! Cerul e mai albastru, păsările cântă mai tare, te vezi mai frumoasă în oglindă şi viaţa e minunată.

Şi totuşi, unde se termină povestea şi unde începe realitatea? Pentru unii (cei mai norocoşi dintre noi, dar totuşi foarte puţini) aceasta nu se termină niciodată: am văzut cu toţii, duminica după-masa, plimbându-se prin parc, câte-o pereche de bătrânei simpatici, ţinându-se de mână. Da, i-am văzut cu toţii şi poate unii din noi i-am şi invidiat(eu sigur da). Pentru cei mai multi însă, povestea se termină la un moment dat, după cateva luni (caz în care îţi cauţi altă « poveste de dragoste » şi aştepţi următorul Făt-Frumos) sau dupa câţiva ani (caz în care nu mai ai ce să faci, probabil eşti deja căsătorit şi ai şi 2-3 copii).

Şi atunci ce-i de facut? Să nu mai crezi în poveştile de dragoste ? Să nu-l mai aştepţi pe Făt-Frumos sau pe Zana Zanelor? Să te izolezi de lume ca să nu suferi mai târziu? IMPOSIBIL ! Dragii mei, sufletul omului e făcut ca să viseze, să spere tot timpul la ceva mai bun, mai frumos, mai perfect. Nu abandona speranţa, chiar dacă situaţia pare fără ieşire. Apelează la divinitate, la destin, sau doar la forţa ta interioară ca să mergi mai departe. Şi dacă te-ai trezit din « povestea ta de dragoste » după mai mulţi ani, încearcă să retrăieşti începuturile ei, când erai fericit: caută poze de-atunci, scrisori, orice care să-ţi aducă aminte de ce ai iubit persoana de lângă tine, de ce te-ai căsătorit, de ce-aţi rămas atâta timp împreună. Încearcă să găseşti în fiecare zi un lucru bun în persoana cu care trăieşti şi uită de toate celelalte lucruri care te enervează sau te rănesc. Ia-o încet, pas cu pas, şi dacă celălalt nu vrea sau nu poate sau nu ştie cum să reaprindă focul iubirii dintre voi, încearcă tu s-o faci . Pentru că dacă odată, demult, aţi putut trăi o « poveste de dragoste », înseamnă că puteţi s-o trăiţi din nou. Ieşi din « realitatea de dragoste » şi intră în « povestea de dragoste ».