Totusi iubirea: Sufletul pereche
Iubirea poate învinge orice! A iubi este însăși esența vieții. Este una dintre cele mai sublime acțiuni pe care o poate realiza o ființă umană și iubirea poate să însoțească toate celelalte acte fundamentale ale noastre.

joi, 21 noiembrie 2013

Sufletul pereche

Unele studii recente au scos la iveală faptul că sufletul pereche nu este doar o frumoasă poveste, ci o certitudine. Doar că, din pacate totul nu este aşa de simplu precum pare.

"Toţi întâlnim o persoană despre care considerăm că arată minunat, iar, în momentul în care deschide gura, ne dăm seama că totul este atât de diferit faţă de ceea ce credeam", a declarat sociologul Dan McFarland, de la Universitatea Standford, coautorul unui studiu publicat în American Journal of Sociology, citat de abcnews.com.
Prima impresie
McFarland a făcut echipă cu un profesor de lingvistică de la Universitatea Stanford pentru a studia speed dating-ul, tocmai pentru a observa care este rolul comunicării în timpul acestor întâlniri scurte. Prima impresie este importantă, iar McFarland consideră că este primul factor care contribuie la stabilirea unei conexiuni. Femeilor le plac bărbaţii înalţi, bărbaţii sunt atraşi de femeile slăbuţe şi aşa mai departe, dar o singură întrebare în timpul scurtei întâlniri poate schimba totul.
Cercetătorii au recrutat pentru experimentul lor studenţi licenţiaţi de la Standford, una dintre cele mai importante universităţi din Statele Unite ale Americii, aşadar unele descoperiri nu pot fi aplicate tuturor persoanelor. Respondenţii au participat la aproximativ 1.000 de sesiuni de speed dating, existând foarte multe oportunităţi pentru a se înfiripa o relaţie.
Scurte întâlniri
Transcrierile conversaţiilor au arătat că, în timp ce voluntarii încercau să se decidă dacă le place persoana din faţa lor sau nu, introducerea era foarte extinsă şi nu reprezenta un "punct de atracţie". Rapoartele realizate după sesiunile de întâlniri scurte şi interviurile acordate i-au ajutat pe cercetători să tragă o serie de concluzii. Astfel, femeile sunt cele care prezintă cele mai puţine probabilităţi de a-şi alege un partener, ele fiind mai selective decât bărbaţii. "Am descoperit că întrebările sunt folosite de femei pentru a întreţine o conversaţie lipsită de interes şi de bărbaţii care nu au nimic de spus", arată studiul realizat de cercetătorii de la Standford. Obiceiul întâlnirilor scurte este practicat de multe persoane singure de mai bine de un deceniu şi a devenit foarte popular pe platformele online. Ideea de bază este de a aduce cât mai multe persoane singure la un loc şi de a le lăsa să aleagă după ce au epuizat cele cinci minute de discuţii cu fiecare posibil partener.
Într-un minut
De asemenea, femeilor nu le plac întrebările. Ele se simt "deconectate" atunci când trebuie să răspundă întrebărilor venite din partea bărbaţilor sau atunci bărbaţii le presează cu diferite întrebări. Şi cuvintele folosite de fiecare participant - de exemplu, de câte ori au spus "eu "sau "tu" - au arătat că a existat un efort de a schimba subiectul conversaţiei de la unul la celălalt, dar atât femeile, cât şi bărbaţii au considerat că sesiunile cele mai fructuoase au fost cele care s-au axat pe personalitatea femeii. Concluzia cercetătorilor a fost aceea că sufletul pereche există, dar găsirea lui poate avea loc într-un minut, sau după îndelungi căutări, după cum au dorit experţii să demonstreze.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu